Puterea imaginației

Celebra autoare americană Ursula K. Le Guin, faimoasă pentru contribuția la scrierile science-fiction vorbește în multe ipostaze despre importanța imaginației la copii și ulterior la adulți.
Ea spune că abilitatea de a ne imagina este baza creativității, este esențială pentru o gândire clară, inspirând, în același timp un sens al umanității. „Cred ca imaginația este cea mai utilă abilitate pe care o posedă umanitatea.”


Jocul plin de imaginație este perfect natural la copii și se dezvoltă în clasa primară, fiind un obicei al minții care trebuie învățat și exersat pe parcursul vieții, întrucât aduce multe beneficii. Avem nevoie de exercițiu în joc la fel ca pentru orice activitate pe care o desfășurăm în viață, pentru a evolua, a fi mai competenți, a fi mai fericiți. Jocul trebuie să existe atâta timp cât mintea există, mai spune autoarea.

Imaginația poate fi vitală pentru o minte clară, însă nici chiar copiii mai mari sau studenții nu sunt învățați să înteleagă importanța procesului imaginativ. Ne focusăm să învățăm, în schimb, diferite feluri de a memora răspunsurile corecte, în loc să căutam noi soluția, rezolvarea, într-un mod creativ.

Într-un discurs în cadrul Ted Talk, Sir Ken Robinson, autor britanic, speaker, consilier în educație spune că ființa umană se naște cu atributul unei minți creative și pe parcursul vieții omul este „educat” să nu folosească această abilitate. Chiar și copiii spun mai târziu că nu le-a fost stimulată imaginația mai deloc pe parcursul școlii.

Gândirea imaginativă stimulează procesele creative și îmbunătățește abilitățile sociale și emoționale ale copiilor, dacă este practicată cu regularitate, până ce devine un automatism. Este important pentru ei să creeze tot timpul, prin cuvinte, atitudine, obiecte, prin ei înșiși.

Procesul creativ ar trebui să devină o deprindere zilnică pentru a-i permite minții să ia o pauză de la condiționările zilnice.
Dezvoltarea acestui stil de gândire ar trebui să fie prioritar pentru educatori, învățători și profesori, dar și pentru părinți. Să-și folosească și ei, la rândul lor, imaginația pentru a fi mai buni.

Dascălii sunt încurajați să le acorde mai multă libertate elevilor, să le acorde mai mult control asupra procesului de învățare și al scopului acestuia, ca parte a procesului de dezvoltare a imaginației. Copiii trebuie să înțeleagă că învățarea este pentru ei, nu pentru profesori sau nimeni altcineva. Profesorii îi pot încuraja pe copii să ia parte la modalitățile de predare, să vină cu idei, să decidă despre ce vor să învețe și cum anume să învețe.

Dascălii ar trebui să facă un efort pentru a vorbi mai des pe limba lor, pe limba timpurilor în care trăim, at trebui să încurajeze folosirea inteligentă a tehnologiei, ar trebui să-i învețe pe copii să dețină ei controlul și să nu se lase folosiți de ea.

Copiii trebuie să știe cum să folosească metode diverse pentru a se documenta, pentru a extrage informața completă cu scopul de a-și formula o părere corectă despre un subiect.

Folosirea cititului, a storytelling-ului și a scrierii creative în clasă este o metodă eficientă de a învăța. Cuvintele trezesc imaginația, întrebările stârnesc curiozitatea, îi mențin pe copii implicați în gândirea creativă, îi fac mai atenți și mai conștienți.

Improvizația și jocul de rol, specifice cu precădere muzicienilor de jazz, comedianților și actorilor și-au făcut loc în afaceri, dar și în școli. Improvizația îi ajută pe copii să spună povești sau să cânte în mod spontan, fără un scenariu în prealabil, le pune la lucru creativitatea, le crește încrederea în sine, îi ajută mai ales pe cei introvertiți să-și depașească fricile.

Introducerea în cadrul modalităților de predare a experiențelor reale este un factor esențial în cadrului procesului de învățare, acesta devenind mult mai facil și mai interesant atunci când copilul poate pune mâna pe conceptul care îi este explicat, îl poate experimenta și înțelege. Sunt multe astfel de tehnici și metode și toate funcționeaza atunci când învățăm să ascultăm copilul și să-l ghidăm pentru a ști să-si formuleze propriile nevoi.

Share this with your friends

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *